Un tânăr fără permis și cu o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale, pe raza comunei Berceni.
"Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 21:50 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Comunal 157, între localitățile Berceni și Corlătești.
Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, ca fiind un tânăr de 22 de ani, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit acte de sesizare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului", a informat IPJ Prahova.
