România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, anunță Ministerul Apărării Naționale, o măsură considerată parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.
Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american, mai precizează aceeași sursă. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune.
Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională.
Sursa foto: MApN
