Pieton accidentat mortal lângă mănăstirea Ghighiu

Pieton accidentat mortal lângă mănăstirea Ghighiu

Un bărbat a murit, vineri seară, într-un accident rutier produs pe DN1A, în afara localității Bărcănești, aproape de mănăstirea Ghighiu. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 17 octombrie, în jurul orei 20:40, cu privire la producerea acestui accident, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului. Din primele verificări făcute la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe Drumul Național 1 A, din direcția localității Corlătești către localitatea Bărcănești, ar fi surprins și accidentat un bărbat care se angajase în traversarea neregulamentară a părții carosabile. ”La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat IPJ Prahova.


Tipărire