Pompierii militari prahoveni acționează, joi, la orele prânzului, cu sprijinul pompierilor de la Detașamentul Moreni (ISU DB), pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă, în cazul producerii unui accident rutier în comuna Filipeștii de Pădure, satul Dițești. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere (Garda Băicoi și Detașamentul Moreni), dotate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD (Detașamentul Câmpina), precum și alte două ambulanțe SMURD de la Detașamentul 2 Ploiești, dintre care una este cu medic (TIM) și două echipaje SAJ Prahova, dintre care unul cu medic. La fața locului a sosit și elicopterul SMURD Brașov.
Din primele informații, in evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 4 ocupanți ai acestora. Unul dintre autoturisme, la bordul căruia se aflau trei persoane de sex feminin, este răsturnat pe partea carosabilă, iar victimele sunt încarcerate. Cele trei persoane au fost extrase și preluate de către echipajele medicale și paramedicale sosite la fața locului. Șoferul celuilalt autoturism nu ar fi rănit, este evaluat în acest moment.
IPJ Prahova informează că în zonă, pe DJ 720, traficul este blocat. Vom reveni.
