UPDATE/Incendiu în Urlați. Două case au fost cuprinse de flăcări

UPDATE/Incendiu în Urlați. Două case au fost cuprinse de flăcări

Pompierii militari intervin, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu din orașul Urlați, care a cuprins două locuințe situate pe strada Mărunțiș.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului, progresiv, la fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, două autocisterne și o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD. ”Pompierii sosiți la fața locului au constatat că incendiul se manifestă violent la două case, cu posibilitatea de propagarea la o a treia, fiind depuse eforturi pentru localizarea acestuia. Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 500 de metri pătrați. Până în acest moment, nu au fost raportate victime, însă intervenția pompierilor este în desfășurare”, informează ISU Prahova.

UPDATE: Pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de gătit amplasat într-o anexă gospodărească, defect sau neizolat termic în mod corespunzător.


Tipărire