Decizia Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației de a aproba închiderea arterelor centrale din Ploiești pentru un eveniment auto de drift va genera, cu siguranță, noi nemulțumiri în rândul ploieștenilor, cu atât mai mult cu cât campionatul va avea loc în Piața Eroilor - chiar în zona Catedralei Sf. Ioan Botezătorul. Între 3 și 8 septembrie, locuitorii orașului vor fi obligați să suporte restricții masive de trafic pentru desfășurarea etapei a cincea din Campionatul Național de Drift 2025, organizat de Asociația Clubul Sportiv Romanian Drift Community.
Practic, începând de vineri seara, 5 septembrie, până luni dimineața, 8 septembrie, circulația rutieră va fi complet paralizată la km zero al orașului. Bulevardul Republicii, una dintre cele mai importante artere de trafic, va fi închis pe mai multe tronsoane, iar accesul pe străzi adiacente precum Emile Zola, Vasile Lupu, Văleni sau Vasile Milea va fi restricționat. Chiar și transportul public va fi deviat, troleibuzele rămânând fără rețea electrică în zona blocată.
COMUNICATUL PRIMĂRIEI PLOIEȘTI
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Romanian Drift Community pentru organizarea evenimentului "Campionatul Național de Drift 2025" – etapa nr. 5, în perioada 03 – 08 septembrie 2025, în zona str. Emile Zola, Piața Eroilor, Bulevardul Republicii (suprafața cuprinsă între Palatul Culturii și Primăria Municipiului Ploiești).
În acest context, în cursul nopții de miercuri, 03 septembrie a.c., spre joi, 04 septembrie a.c., în intervalul orar 00.00-05.00, se va restricționa traficul rutier, în giratoriul de la Catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul”, măsura fiind necesară pentru descărcarea materialelor necesare desfășurării evenimentului.
De asemenea, începând cu ziua de vineri, 05 septembrie 2025, ora 22.00 și până luni, 08 septembrie 2025, ora 05.00, se va închide circulația rutieră din oraș, astfel:
- Bulevardul Republicii, de la intersecția cu str. Inginer Dimitrie Tomozei până la intersecția în sens giratoriu din zona Catedrală;
- Bulevardul Republicii – prima bretea de mers, de la sens giratoriu Catedrală până la str. Ion Maiorescu;
- Bulevardul Republicii – breteaua din mijloc închisă complet, de la sens giratoriu Catedrală până la Caraiman;
- Bulevardul Republicii – a treia bretea de mers, de la sens giratoriu Catedrală până la str. Elena Doamna;
- Emile Zola, de la intersecția cu str. Erou Călin Cătălin până la intersecția cu str. Carpați;
- Vasile Lupu, de la intersecția cu str. Lăpușna până la intersecția cu Bulevardul Republicii;
- Văleni, de la intersecția cu str. Emile Zola până la intersecția cu str. Gheorghe Doja;
- Vasile Milea, până la intersecția cu str. George Coșbuc.
Se va permite circulația în dublu sens pe str. Lăpușna, de la intersecția cu str. Elena Doamna până la intersecția cu str. Vasile Lupu, pe durata desfășurării evenimentului.
Organizatorul evenimentului se va ocupa de montarea/demontarea gardurilor/parapeților de beton pentru asigurarea perimetrului evenimentului sportiv, iar S.C. SGU S.R.L. se va ocupa de montarea/demontarea gardurilor pentru restricționarea traficului.
S.C. TCE S.A. va asigura planificarea, devierea transportului public și scoaterea tensiunii din rețeaua de contact a troleibuzelor, în zona mai sus menționată.
Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri.
Vă informăm că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația de navigație WAZE.
- Închideri de străzi
- Restricții temporare
- Schimbări de sens
Pentru a evita blocajele, întârzierile sau neplăcerile din trafic, vă recomandăm să folosiți aplicația WAZE, disponibilă gratuit pe telefonul mobil.
Sursa foto: Instagram/rodrift
