Un incendiu de proporții se manifestă, marți după-amiază, pe dealurile din orașul Urlați, în zona Schiau. Din cauza vântului, flăcările s-au propagat pe o suprafață mare de teren cu vegetație uscată, de circa 100 de hectare, iar localnicii au sărit, cu lopețile, în sprijinul pompierilor pentru a restrânge acțiunea focului, care tinde să se apropie și de casele din zonă.
ISU Prahova informează că la fața locului acționează pompierii Detașamentului Mizil, precum și cei din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați. ”Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 100 ha, la vegetație uscată înaltă, lăstăriș și mărăciniș. Pompierii au acționat timp de 4 ore pentru localizarea și lichidarea incendiului, acest demers fiind îngreunat de prezența vântului puternic și a reliefului accidentat. Deoarece focul se propaga cu repeziciune spre zone locuite, s-au luat măsuri pentru protejarea gospodăriilor. În acest moment, nu mai există pericol de propagare la locuințe. Nu sunt înregistrate victime”, a transmis ISU Prahova, care reamintește cetățenilor că ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE STRICT INTERZISĂ!
”Arderea resturilor vegetale și a miriștilor este STRICT INTERZISĂ, conform legislației în vigoare! Acest obicei prezintă riscuri majore pentru siguranța publică și mediul înconjurător și atrage sancțiuni severe! Flăcările se pot extinde rapid, punând în pericol terenuri agricole, păduri și locuințe. Fumul rezultat conține substanțe toxice care afectează sănătatea și mediul”, atenționează aceeași sursă
Sursa foto: Grup Urlați, 5 minute!
Foto jos: ISU Prahova - o parte a pompierilor care au participat la intervenție
