Un accident rutier soldat cu un copil rănit s-a produs vineri, 22 august, pe Drumul Județean 214, în comuna Brebu. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a stabili circumstanțele evenimentului.
Potrivit primelor cercetări, un minor în vârstă de 11 ani se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Matei Basarab din Brebu și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 36 de ani. În urma impactului, copilul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Atât minorul, cât și conducătoarea auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto arhivă
