Poluare/ 100.000 de lei amendă pentru o firmă din Băicoi, care s-a ales și cu suspendarea autorizației de mediu

Poluare/ 100.000 de lei amendă pentru o firmă din Băicoi, care s-a ales și cu suspendarea autorizației de mediu
Instituția Prefectului Prahova a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că s-a luat decizia de suspendare a Autorizației de Mediu pentru un operator economic ce își desfășoară activitatea pe raza orașului Băicoi, în domeniul tratării deșeurilor nepericuloase. Conform sursei menționate, măsurile au inclus și o amendă de 100.000 de lei pentru poluarea mediului.
 
”În urma sesizărilor cetățenilor din orașul Băicoi privind disconfortul olfactiv generat de activitatea unui operator economic din domeniul tratării și eliminării deșeurilor nepericuloase, respectiv compostare dejecții avicole, prefectul Daniel Nicodim a verificat în mai multe rânduri situația semnalată în cartierele Schela, Tufeni, Cotoiul, precum și la punctul de lucru al operatorului. Autoritățile cu atribuții în domeniu - Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Prahova și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Prahova - au realizat mai multe controale în urma cărora au fost aplicate sancțiuni și dispuse măsuri”, anunță Prefectura Prahova.
”În perioada 17 - 30.06.2025, A.N.M.A.P. - D.J.M. Prahova a desfășurat o campanie de monitorizare a calității aerului în zona punctului de lucru al operatorului economic. Astfel, s-au constatat frecvente valori crescute și depășite ale concentrațiilor maxime admisibile pentru anumiți indicatori, respectiv NH3 (amoniac) și H2S (hidrogen sulfurat).
Concomitent, G.N.M. - Comisariatul Județean Prahova a efectuat un control la operatorul economic vizat, constatând neconformități și dispunând măsuri obligatorii pentru remedierea situației și restabilirea conformității cu legislația în vigoare. De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, amendă în valoare de 100.000 lei.
Ca urmare a nerespectării condițiilor impuse în Autorizația de Mediu de către operatorul economic, în data de 01.07.2025, A.N.M.A.P. - D.J.M. Prahova a emis o notificare prealabilă suspendării autorizației de mediu, cu obligativitatea conformării până la data de 28.07.2025.
În data de 30.07.2025, G.N.M. - Comisariatul Județean Prahova a efectuat un nou control la punctul de lucru al operatorului din orașul Băicoi, constatând nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor trasate anterior, aplicând o sancțiune contravențională în cuantum de 100.000 lei, pentru încălcarea prevederilor privind protecția mediului.
Având în vedere cele mai sus menționate, A.N.M.A.P - D.J.M. Prahova a luat decizia suspendării Autorizației de Mediu a societății pe o durată de maxim 6 luni, timp în care operatorul are obligația de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de G.N.M. - Comisariatul Județean Prahova. Pe perioada suspendării Autorizației de Mediu, desfășurarea activității este interzisă conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, iar neîndeplinirea obligațiilor impuse de către G.N.M. - Comisariatul Județean Prahova, atrage anularea Autorizației de Mediu pentru operatorul economic”, precizează Instituția Prefectului.

Tipărire