”Distracția” l-a costat libertatea - cel puțin pentru 24 de ore - pe un tânăr în vârstă de 18 ani din Ploiești. Acesta a fost reținut de polițiștii Secției de Poliție nr. 4 Ploiești, după ce oamenii legii au fost sesizați de către o femeie despre faptul că a observat un tânăr care făcea gesturi cu caracter obscen în zona de Sud a municipiului Ploiești. ”În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în cauză ca fiind un tânăr de 18 ani din municipiul Ploiești care ar fi efectuat gesturi cu caracter obscen pe strada Jianu din municipiu. Tânărul a fost condus la sediul unității de poliție și în urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, a informat IPJ Prahova.
Ploiești | Tânăr de 18 ani reținut pentru gesturi obscene în public
