Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, luni, 28 iulie, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în afara municipiului Ploiești.
Potrivit IPJ Prahova, la fața locului s-au deplasat polițiști de la Rutieră, iar din primele cercetări efectuate, au constatat că un autoturism condus de o femeie de 26 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 41 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a unui pasager – un bărbat de 42 de ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
