Patron din Prahova, reținut sub acuzația de cămătărie mascată

Patron din Prahova, reținut sub acuzația de cămătărie mascată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova şi Dâmboviţa, au efectuat, joi, 17 iulie, trei percheziţii domiciliare la domiciliul unei persoane și la sediul unei firme din judeţul Prahova, punând în executare și un mandat de aducere.
”În fapt, în perioada decembrie 2020 – octombrie 2023, suspectul G.G., în calitate de administrator de facto al suspectei S.C. D.G. S.R.L., a încheiat cu o altă societate comercială un număr de 39 de contracte intitulate de ”cesiune de creanţă”, prin care societatea suspectă, în aparenţă, a cumpărat 39 de creanţe viitoare de la cea de-a doua societate, iar cercetările au reliefat faptul că, în realitate, cele două societăţi au încheiat contracte de împrumut, simulate sub forma contractelor de cesiune de creanţă, iar diferenţa dintre valoarea creanţelor şi suma efectiv plătită pentru aşa-zisa cesionare a reprezentat dobândă, societatea suspectă încasând în această perioadă din dobândă suma totală de 35.139.297,91 lei. Față de suspectul G.G. s-a luat măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore”, informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.


Tipărire