Mesaj emoționant al lui Cezar Ouatu, în ziua înmormântării fratelui său

Mesaj emoționant al lui Cezar Ouatu, în ziua înmormântării fratelui său
Image
Image
Fratele artistului Cezar Ouatu va fi înmormântat astăzi, la Cimitirul Bolovani din Ploiești. Trupul neînsuflețit al lui Theodor Ouatu, decedat în urmă cu două zile, este depus la Capela cimitirului și va fi înmormântat cu onoruri militare.
Mesajul emoționant postat astăzi de Cezar Ouatu: "Eroul meu, frumosul meu, un intelectual desăvârșit de o modestie și un bun simț rar întâlnit, colonelul meu, pasionatul meu de muzică, campionul meu de aikido, glumețul meu, iubitul meu frate, astăzi este ultima zi printre pământeni și parcă mi-e tot mai greu sa mă obișnuiesc că ne luăm rămas bun cu onoruri militare așa cum se cuvine, dar cred și-mi dau seama că vei fi fericit acolo și ne vei veghea pe noi toți cei care te-am iubit !!!
Teuțu meu, sunt gol și-mi pare tare rău, prea devreme... Dar știu că tata va fi fericit să vă întâlniți!".
Și reprezentanții Colegiului Militar din Breaza au transmis un mesaj de condoleanțe: "Am primit cu tristețe și profund regret vestea că distinsul nostru absolvent (promoția 1993), coleg și prieten, Theodor-Daniel Ouatu, s-a înrolat în Armata cerurilor mult prea devreme, lăsând în sufletul nostru un gol imens.
Într-un asemenea moment, în care am pierdut nu numai un bun camarad, ci și un mare om, de o noblețe sufletească rar întâlnită, de o deosebită generozitate și distincție morală, mereu atent la nevoile celor din jur, cuvintele rostite sunt prea puține.
Respectat pentru dăruirea, pasiunea și profesionalismul manifestate, în perioada 2012-2013, cât a îndeplinit funcția de comandant de companie (și instructor), ofițerul Theodor-Daniel Ouatu a adus un plus în procesul de formare a liceenilor militari.
Va rămâne veșnic în inimile celor care l-au cunoscut ca un profesionist desăvârșit, un ofițer destoinic, un camarad de nădejde.
În fața acestei despărțiri, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și un gând de mângâiere și alinare!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!".
Foto: Colegiul Național Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza