Un grav accident rutier a avut loc pe DN1, luni după-amiază, în zona Nistorești, soldat cu rănirea unui bărbat aflat într-unul dintre autoturismele implicate. Potrivit ISU Prahova, la fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Comarnic, cu sprijinul celor de la Detașamentul Câmpina, cu 2 autospeciale de stingere dotate cu module pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. De asemenea, sunt prezente la fața locului și două ambulanțe SAJ Prahova. ”În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei trei ocupanți ai acestora, dintre care unul era blocat în unul dintre autoturisme. Pompierii au acționat pentru extragerea acestuia, ulterior fiind predat echipajelor de prim ajutor, conștient, politraumatizat. Ceilalți ocupanți au fost asistați la fața locului și au refuzat transportul la spital. Ocupantul extras, bărbat 32 ani, cu diverse traumatisme, va fi transportat la UPU Ploiești pentru îngrijiri suplimentare”, a informat ISU Prahova.
IPJ Prahova a transmis că, din primele cercetări la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 32 de ani, care conducea un autoturism pe Drumul Național 1, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un alt bărbat de 36 de ani. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 32 de ani, care a fost transportatat la la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 32 de ani și 0,29 mg/ l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 36 de ani. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
