Elena Udrea a fost operată de urgență, la Spitalul Județean Ploiești

Elena Udrea a fost operată de urgență, la Spitalul Județean Ploiești

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, a fost operată de urgență, duminică, după o problemă medicală acută. Încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor, unde ispășește încă pedeapsa de 6 ani închisoare în dosarul Gala Bute, Udrea a acuzat dureri abdominale, fiind necesar transferul de urgență la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Acolo a și fost operată, potrivit unui comunicat de presă al închisorii de la Târgșor.

Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou la orele 05.30 persoana privată de libertate U. E.G. (n.n. - Udrea Elena Gabriela) a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112. La ora 06.00 ambulanța s-a prezentat la unitate și în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei”, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Târgșor.

Săptămâna viitoare, magistrații Judecătoriei Ploiești vor decide dacă Elena Udrea va putea fi eliberată condiționat din penitenciar, pe rolul instanței aflându-se o cerere de liberare condiționată. Judecătorii au rămas în pronunțare pentru ziua de marți, 1 iulie.


Tipărire