Istoria românilor, (re)descoperită! O inscripție misterioasă din Italia dezvăluie locul unde se află adevăratul mormânt al voievodului Vlad Țepeș

Istoria românilor, (re)descoperită! O inscripție misterioasă din Italia dezvăluie locul unde se află adevăratul mormânt al voievodului Vlad Țepeș

Un eveniment care va intra cu siguranță în cărțile de istorie a avut loc, sâmbătă, 28 iunie, la complexul Eclipsa din Snagov, unde a fost prezentată o descoperire senzațională: descifrarea inscripției care dezvăluie locul unde se află, de fapt, mormântul voievodului Vlad al III-lea ”Țepeș”, domnitorul Țării Românești care a reușit să acapareze atenția lumii întregi.

Un mesaj misterios, din incinta Complexului Monumental Santa Maria la Nova din Napoli, ce poate schimba tot ceea ce s-a știut despre viața și, mai ales, despre ultimii ani ai domnitorului Țării Românești - Vlad Țepeș, a fost descifrat datorită unei munci asidue de cercetare realizată la inițiativa președintelui Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul” din Ploiești, ing. Mircea Cosma, un mare pasionat de adevăr istoric.

  • Cercetări care pot schimba tot ce știm despre istoria României

”Este o nouă etapă prin care parcurgem istoria României. Încercăm să descifrăm astăzi unde se află mormântul lui Vlad Țepeș, în baza unei cercetări pornite în anul 2021, la Napoli”, afirmă Mircea Cosma, un mare iubitor de istorie a neamului românesc și cel care a avut puterea de a ”răscoli” trecutul și de a veni în fața tuturor cu o nouă explicație a unei perioade tulburi din trecutul nației noastre.

În fața unei numeroase audiențe și a invitaților speciali, veniți chiar și din Italia pentru a lua parte la dezvăluirile care pot schimba din temelii modul în care istoria poate fi cercetată și redescoperită, președintele fondator al Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul” din Ploiești, Mircea Cosma, a prezentat, prin intermediul unui reputat cunoscător de greacă veche, Cristian Tufan, o traducere a inscripției din incinta Complexului Monumental Santa Maria la Nova din Napoli.

 

  • Românii și italienii și-au dat mâna pentru a scoate la lumină adevărul

La evenimentul de la Snagov, unul dintre cele două locuri în care se presupune că ar fi fost înmormântat trupul decapitat al lui Vlad Țepeș (alături de mănăstirea Comana), după ce domnitorul ar fi fost asasinat, în anul 1476, au fost prezenți și prof. Giuseppe Reale - directorul Complexului Santa Maria la Nova din Napoli, Carlo Glinni - avocatul italian care, alături de fratele său și de Giovanni Baldantoni, de la Palazzo Italia, a înființat Muzeul Țepeș din Acerenza, Eugen Terteleac președintele Asociației Românilor din Italia și alți reprezentanți ai ARI. Printre invitații de cinste s-au aflat și regizorul Andrei Chiriac, cel care a adus în prim-plan, în serialul istoric ”Egregora - Comoara pierdută”, și chipul domnitorului Vlad Țepeș. Prof. Alina Ene și prof. Carmen Băjenaru, co-autoare ale proiectului ”Dimensiunea europeană a lui Vlad Țepeș”, au prezentat derularea acestei inițiative a Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul” din Ploiești și, respectiv, cercetările efectuate de-a lungul timpului asupra presupuselor morminte ale lui Vlad Țepeș de la Snagov și de la Comana.

 

  • Punctul culminant: decriptarea mesajului din Napoli

Mesajul ciudat, care stă la loc de cinste în Capela Turbolo din incinta Complexului Santa Maria la Nova – Napoli, un text de peste 500 de ani, dar care a rămas neînțeles până astăzi, din cauza nenumăratelor încercări nereușite de a-l descifra cu adevărat, vorbește despre ”Vlad, voievodul vlahilor”, cel care ”a fost omorât de două ori” și care ”a sfârșit în pace”, ”slăvind pe Dumnezeu”, ”în anul mântuirii 1480, în luna noiembrie, ziua 20”. Spre surpriza tuturor celor care îl puneau pe Vlad Țepeș în rândul celor mai cruzi domnitori ai Țării Românești, iar alții l-au înfățișat în chip de ”Dracula”, ultimele rânduri ale textului cioplit în marmură, în capela din Napoli, seamănă cu o rugă în memoria lui Vlad al III-lea: ”S-a săvârșit adormirea (moartea) slujitorului lui Dumnezeu, Vlad cel evlavios! S-a odihnit în pace! Pomenește Doamne sufletul lui și odihnește-l în loc luminat, în țara celor vii, în sânul lui Avraam! Nu pomeni păcatele (lui) acestui slujitor al Tău, Tu dăruiește-i harul, milă și mântuire. Căci binecuvântat ești și Dătător de viață, și mântuitor al sufletelor, și dăruitor de înviere, în ziua cea de pe urmă. Amin”.

Textul tradus din greaca veche de Cristian Tufan a fost analizat vreme de câțiva ani, dar a fost scos la lumină după nenumărate încercări, dat fiind că mesajul din Complexul Santa Maria la Nova ar fi fost acoperit intenționat, de-a lungul secolelor, cu alte două texte, cel mai probabil pentru a i se pierde semnificația inițială!

 

  • Ce mesaj a transmis președintele Academiei Române

Președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, a transmis un mesaj prin care arată că susține, personal, inițiativa Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul”: ”Ca istoric medievist, încurajez SMV Ploiești pentru proiectele de cercetare a trecutului menite să clarifice unele aspecte rămase incerte, cum este și cel legat de viața și domnia lui Vlad Drăgulea (poreclit de occidentali „Dracula”, iar de răsăriteni „Țepeș”). Urez succes grupului de pasionați ai istoriei și aștept din partea specialiștilor în scrieri vechi precizări privind încă misterioasa inscripție de la Napoli”.

 

  • Aventura abia acum începe

Rezultatele cercetărilor realizate la inițiativa SMV Ploiești vor stârni, cu siguranță, comentarii nenumărate în rândul istoricilor. Însă, așa cum a spus chiar Cristian Tufan, cel care a reușit să descifreze mesajul ascuns în cripta din Napoli, următorul lucru pe care îl are de făcut în cadrul acestui proiect președintele fondator al SMV, Mircea Cosma, este să deschidă mormântul de la Napoli, acolo unde se presupune că se află cu adevărat Vlad Țepeș.

Lucru care se va întâmpla chiar în toamna acestui an, în prima săptămână a lunii octombrie. ”Aventura abia acum începe. Președintele Academiei Române ne asigură de tot sprijinul său, iar de acum încolo, depinde de noi!”, a conchis Mircea Cosma, inginerul pasionat de istorie care reușește să scoată la lumină o parte a trecutului nostru, prea puțin cunoscută.

Și asta pentru că ”un principe care a construit  biserici, a construit mănăstiri, a construit târguri - nu poate fi vampir!”.


Tipărire