O angajată a Primăriei Câmpina este acuzată că ar fi falsificat opt autorizații de construire, fiind făcută și o plângere penală în acest sens, după cum a declarat primarul municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții presei locale. Potrivit www.campinatv.ro, este vorba despre fapte care ar fi fost săvârșite în anul 2024, descoperite de către noul arhitect șef al municipiului Câmpina. S-a întâmplat în anul 2024, iar acum se verifică dacă nu cumva fapte similare au avut loc și în anii anteriori.
“Angajata de la Urbanism a falsificat unele autorizații de construire în sensul că a redactat o parte din conținutul autorizațiilor atașând semnăturile finale de la alte autorizații emise anterior. S-a dispus spre analiza urgentă a unei comisii toate autorizațiile emise și am sesizat organele de cercetare penală. Angajata și-a recunoscut fapta. Sunt opt beneficiari ai acestor autorizații de construire emise în acest fel. Au fost chemați la Primărie pentru a fi informați în legătură cu această situație. Noi vom continua verificările interne, iar organele de cercetare penală își vor face și ele treaba”, a declarat primarul municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, citată de campinatv.ro. Angajata respectivă s-ar fi internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, după ce s-au descoperit documentele cu probleme.
Suspiciuni de falsificare a unor autorizații de construire, la Primăria Câmpina. Ce spune primarul Irina Mihaela Nistor
