O filmare șocantă, în care un copil de doar câțiva ani este transformat în sac de box și bătut cu pumnii și cu picioarele în cap de un tânăr, a devenit virală pe rețelele sociale. Băiețelul este îndemnat de către cel care filmează întreaga scenă să riposteze, lucru imposibil, pentru că micuțul este lovit fără milă. Scenele sunt extrem de dure și, cât timp a rulat pe rețelele sociale, a stârnit indignare în rândul opiniei publice. Un cititor al www.prahovainfo.ro ne-a transmis filmarea, duminică seară, care arată unde se poate ajunge cu agresivitatea asupra minorilor, cu ajutorul celor care ar putea să-i protejeze.
Poliția Română a transmis, tot duminică seară, că s-a autosesizat în acest caz. ”Polițiștii s-au autosesizat, la data 4 aprilie, în urma apariției în spațiul public a unui videoclip, care a surprins agresarea unui minor, de către un tânăr. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 25 martie a.c., în jurul orei 16.30, pe strada Independenței din localitatea Ștei, județul Bihor, un tânăr, de 17 ani, ar fi agresat un minor, de 9 ani, din localitatea Ștei, prin aceea că l-ar fi fost lovit, cu pumnii și picioarele, la nivelul capului și corpului. La data de 6 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 17 ani, din comuna Mădăras, județul Bihor, domiciliat fără forme legale în localitatea Vașcău, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. La data de 7 aprilie a.c., polițiștii Poliției orașului Ștei îl vor prezenta pe tânărul, în vârstă de 17 ani, Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale. În aceeași cauză, un alt tânăr, de 15 ani, din localitatea Ștei, este cercetat de polițiști, pentru că ar fi îndemnat la săvârșirea agresiunii. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
