Cum s-a produs accidentul din apropierea mănăstirii Sinaia

Cum s-a produs accidentul din apropierea mănăstirii Sinaia

Poliția Prahova a dat publicității informații suplimentare despre accidentul rutier produs sâmbătă după amiază pe strada Mănăstirii din Sinaia.

"Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 46 de ani.

În urma impactului, ambii conducători auto, precum și patru pasageri aflați în cele două vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului din cauza stării medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice la unitatea medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun", transmite IPJ Prahova.


Tipărire