Un tânăr din Ploiești s-a ales cu dosar penal după ce a găsit un telefon uitat într-un restaurant și nu l-a restituit. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au identificat și depistat un ploieștean bănuit de comiterea infracțiunii de însușirea bunului găsit. ”În fapt, la data de 18 martie a.c., o tânără de 22 de ani, din municipiul București a sesizat polițiștii Secției nr. 4 cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 20.00 și ar fi uitat telefonul mobil într-un restaurant dintr-un centru comercial din municipiul Ploiești, care ulterior ar fi fost însușit pe nedrept de altcineva. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat și depistat bănuitul, un bărbat de 29 de ani din municipiul Ploiești. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușire a bunului găsit”, informează Poliția Prahova.
Un tânăr din Ploiești s-a ales cu dosar penal după ce a găsit un telefon
