Cum s-a petrecut accidentul de la Drajna? Din verificările efectuate de polițiști, un bărbat de 80 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DJ 102B către Vălenii de Munte, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din direcția Vălenii de Munte către Posești, condus de un bărbat de 42 de ani.
În urma evenimentului, pasagera din autoturismul condus de bărbatul de 80 de ani a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 42 de ani, iar pentru bărbatul de 80 de ani rezultatul a fost de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.