În drum spre o misiune din județul Ilfov, jandarmii ploieșteni au intervenit și la un accident rutier, pe DN1

În drum spre o misiune din județul Ilfov, jandarmii ploieșteni au intervenit și la un accident rutier, pe DN1
În drum spre o misiune din județul Ilfov, jandarmii ploieșteni au intervenit, sâmbătă dimineață, și la un accident rutier, pe DN1. Astfel, echipajele Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, aflate în misiune de sprijin pentru Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov, la meciul F.C. Metaglobuz-F.C.U. Craiova, au intervenit, în zona Pădurii Tâncăbesti, după ce au observat un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Impactul avusese loc cu puțin timp, înainte de ajungerea echipajelor de jandarmi, pe sensul de mers București-Ploiești. ”Colegii noștri au intervenit imediat pentru a oferi sprijin persoanelor aflate în autoturismele implicate în evenimentul rutier, asigurându-se că sunt în afara oricărui pericol, până la sosirea echipajelor de intervenție specializate. În timpul evaluării situației, jandarmii au observat că de sub capota uneia dintre mașini ieșea fum. Aceștia au acționat rapid și au deconectat bornele de la bateria vehiculului, eliminând astfel orice pericol iminent. După sosirea celorlalte echipaje de intervenție, jandarmii Grupării Mobile Ploiești și-au continuat deplasarea către stadionul de la Clinceni, în vederea asigurării ordinii publice la meciul amintit. Acțiunea promptă a colegilor noștri subliniază angajamentul acestora față de siguranța cetățenilor, atât în timpul misiunilor de ordine publică, cât și în situații de urgență”, a informat Gruparea Mobilă Ploiești.

Tipărire