Trei elevi din Ploiești, reținuți de poliție după ce au bătut și închis într-un dulap un coleg mai mic

Trei elevi din Ploiești, reținuți de poliție după ce au bătut și închis într-un dulap un coleg mai mic

Trei elevi din Ploiești au fost reținuți, miercuri, 12 martie, de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești, toți trei fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate în mod ilegal. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că în perioada 27-29 ianuarie a.c., cei trei adolescenți, cu vârste de 15 si 16 ani, elevi ai unei unități de învățământ din municipiul Ploiești, în timpul pauzelor dintre ore, ar fi agresat fizic, în mod repetat, ar fi amenințat cu acte de violență și ar fi lipsit de libertate un elev de 14 ani, prin închiderea acestuia într-un dulap din sala de clasă. În baza probatoriului administrat, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior față de ei fiind luată măsura controlului judiciar. Totodată, urmează a fi prezentați unității de parchet competentă pentru aprecierea luării unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe amenințare și lipsire de libertate în mod ilegal.


Tipărire