Concurs de desene, organizat de Gruparea Mobilă Ploiești, de Ziua Jandarmeriei

Concurs de desene, organizat de Gruparea Mobilă Ploiești, de Ziua Jandarmeriei
 
Pe 3 aprilie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române, iar reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab“ Ploiești organizează, în acest an, un concurs de desene destinat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani. Tema concursului este „O imagine cât o mie de cuvinte: Jandarmii, prietenii noștri!” și copiii sunt invitați să își folosească imaginația și talentul artistic pentru a crea desene care ilustrează jandarmii din perspectiva lor. Potrivit Grupării Mobile Ploiești, desenele trebuie să fie originale și realizate de mână, lucrarea va fi realizată pe un format A4, iar fiecare desen va fi însoțit de numele și vârsta autorului. Toate desenele trebuie trimise până pe 30 martie 2025, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ori pe numărul de Whatsapp: 0749/034919 sau la sediul unității: str. Gh.Gr. Cantacuzino, nr.257, municipiul Ploiești. Pe 31 martie 2025, desenele vor fi postate pe pagina de Facebook a Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești (https://www.facebook.com/grupareamobilaploiesti), unde toți prietenii și susținătorii vor putea vota lucrarea preferată. Cel mai apreciat desen îi va aduce autorului un premiu special, mai precizează reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
 

Tipărire