Un tânăr a fost lovit de un autoturism, vineri dimineață, pe Bulevardul București din Ploiești, iar după accident, șoferul a fugit de la locul faptei, fiind căutat în prezent de către polițiști. IPJ Prahova a transmis că din primele verificări a reieșit că tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost accidentat în timp ce se afla în traversarea părții carosabile. ”Ulterior impactului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului, care a fost condus la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. La acest moment, se efectuează verificări în vederea depistării conducătorului auto și luarea măsurilor legale care se impun, față de acesta. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, informează Poliția Prahova.
Ploiești/ Tânăr lovit de un autoturism, pe Bulevardul București. Șoferul a fugit de la locul accidentului
