UPDATE/ Femeie din Comarnic, dispărută de ieri dimineață. Fiica acesteia a apelat la ajutorul Poliției pentru a o găsi

UPDATE/ Femeie din Comarnic, dispărută de ieri dimineață. Fiica acesteia a apelat la ajutorul Poliției pentru a o găsi

O femeie din Comarnic este dispărută de ieri dimineață. Fiica acesteia a apelat la ajutorul Poliției pentru a o găsi. ”La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Comarnic au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că numita CIRSTEI RODICA, mama sa, de 72 de ani, din localitatea Comarnic a plecat de la domiciliu în dimineața zilei de 18 februarie a.c., și nu a mai revenit. Semnalmente: constituție robustă, înălțime 1,65 metri, față ovală, păr scurt. La momentul plecării voluntare, femeia purta o geacă verde, căciulă din blană maro, pantaloni sport negri și ghete negre. Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia căutată sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, informează Poliția Prahova.

UPDATE: IPJ Prahova a informat, joi, că femeia a fost depistată în orașul Breaza și că, din primele verificări, aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe timpul plecării voluntare de la domiciliu.


Tipărire