Lucrări de restaurare la Biserica Mare a Mănăstirii Sinaia, printr-un proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului

Lucrări de restaurare la Biserica Mare a Mănăstirii Sinaia, printr-un proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului

Biserica Mare a Mănăstirii Sinaia are nevoie de lucrări de restaurare și consolidare la componentele din piatră, ceramică și metal, în prezent fiind în derulare o licitație pentru încheierea unui contract a cărui valoare a fost estimată la circa 3,8 milioane de lei.

Obiectul contractului este execuția lucrărilor de conservare, restaurare, consolidare a unor componente din piatră, ceramică și metal ale Bisericii Mari cu hramul Sânta Treime. Proiectul este finanțat prin contractul de finanțare nerambursabilă încheiat cu Institutul Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice 2024 - Sesiunea VI - Subprogramul Restaurare II, Subprogramul acțiuni tematic „Edificii de cult” – Restaurare cod 24-12-1, în calitate de ordonator principal de credite, și derulat de către Institutul Național al Patrimoniului, organism ce gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice.

Conform unei note de fundamentare întocmită de Arhitect Mircea Sabău Tătar, specialist atestat de Ministerul Culturii, Biserica cu hramul Sfânta Treime a Mănăstirii Sinaia ”nu a beneficiat în ultimii 50 de ani de lucrări elaborate de conservare și restaurare, cu excepția lucrărilor de reparații efectuate în anul 2008 la nivel de revizuire a tencuielii și rezugrăvire, precum și acelea de revizuire a instalației de paratrăsnet. Din acest important motiv, starea de conservare a componentelor artistice din piatră, ceramică și metal a avut de suferit ca urmare a dezvoltării factorilor de degradare”.

Captură imagini YouTube/ Pelerinaje virtuale (https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=VyScRhlT1BU


Tipărire