Azugeanul Alexandru Ștefănescu, la Campionatul Mondial de Schi Alpin Saalbach 2025. Îți ținem pumnii strânși, Alex!

Azugeanul Alexandru Ștefănescu, la Campionatul Mondial de Schi Alpin Saalbach 2025. Îți ținem pumnii strânși, Alex!
Azugeanul Alexandru Ștefănescu va reprezenta România la Campionatul Mondial de Schi Alpin de la Saalbach - Austria. Schiorul prahovean, care are la activ participări la multiple concursuri internaționale de elită, inclusiv la Jocurile Olimpice, are nevoie și de susținerea noastră! Alex a transmis un mesaj înainte de plecarea la Saalbach. ”În cele 2 luni de schi de la accidentare nu am reușit să ajung la nivelul dorit, cu toate acestea consider că pot reprezenta România la cel mai înalt nivel în probele de Slalom și Slalom Urias. Asta însă se va decide la cursele de calificări, concursuri FIS ținute de organizatorii Campionatului Mondial, care vor avea loc cu o zi înainte de concursurile televizate (competițiile propriu-zise de Campionat Mondial). La startul curselor de calificări voi fi eu cu încă 3 colegi, regula fiind ca cel care se clasează cel mai bine acolo să participe a doua zi în cursa mare. 
Vreau să mulțumesc tuturor celor care mă susțin și îmi trimit încurajări și mai ales sponsorilor care au făcut din nou posibilă pregătirea mea pe zăpadă și plata cheltuielilor de la Campionatul Mondial. Fără ajutorul lor nu aș fi fost aici”, spune Alex. Să-i ținem pumnii strânși și să-i urăm mult succes atât în calificări, cât și în Campionat! (sursa foto: Facebook/Alexandru Ștefănescu)
 

Tipărire