Un pompier a fost rănit grav în urma exploziei unei butelii, în incendiul din Bereasca

Un pompier a fost rănit grav în urma exploziei unei butelii, în incendiul din Bereasca

Un pompier a fost grav rănit în urma exploziei unei butelii, în incendiul din cartierul Bereasca. ”Pe timpul misiunii de stingere a incendiului, trei cadre militare, un pompier și doi jandarmi, aflați în proximitatea imobilelor afectate de incendiu (pe domeniul public), au fost surprinși de suflul exploziei unei butelii aflate in unul dintre acestea. Cadrele IJJ Prahova au suferit răni ușoare, unul dintre aceștia fiind transportat la UPU Ploiești pentru a primi îngrijiri suplimentare, iar cel de al doilea refuză transportul la spital. Colegul nostru este în stare gravă și a fost preluat de către ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și este transportat către Spitalul Floreasca din București, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Menționăm ca acesta era echipat corespunzător/ purta echipamentul de protecție în momentul producerii incidentului”, a transmis ISU Prahova.

Incendiul a fost localizat și se acționează pentru lichidarea acestuia.

Cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD de la ISU Prahova au intervenit, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case de pe strada Alunilor, din cartierul ploieștean Bereasca. Incendiul s-a manifestat la două locuințe, pe o suprafață de aproximativ 400 mp.


Tipărire