Tânăra de 29 de ani implicată în accidentul produs la data de 31 ianuarie a.c., pe strada Golești, la intersecția cu Bd. Independenței din Ploiești, a fost prezentată de către procurori instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, a informat IPJ Prahova, marți seară.
Vineri dimineață, la intersecția Bulevardul Independenței - strada Golești, un autoturism de lux s-a răsturnat, a acroșat un alt autoturism parcat în zonă și, ulterior, acesta din urmă a fost proiectat într-un pieton care traversa pe trecere. Atât pietonul, cât și un ocupant al mașinii de lux au fost transportați la spital. După cum a transmis IPJ Prahova, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul implicat în accident ar fi fost condus de către o tânără de 29 de ani, din municipiul Ploiești. ”De asemenea, s-a constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă”, a informat, vineri, Poliția Prahova.