O femeie a fost lovită de un autobuz, în zona Poștei Centrale din Ploiești, luni dimineață. La fața locului s-au deplasat și pompierii cu o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă-cu medic. ”Este vorba despre o persoană de sex feminin, de aproximativ 45 ani, aflată în stare de conștiență. În urma evaluării medicale de la fața locului, victima prezintă un traumatism cranio-facial minor și multiple fracturi la nivelul membrului inferior stâng. Va fi transportată la UPU Ploiești pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Prahova. Potrivit martorilor, accidentul a avut loc pe trecerea pentru pietoni aflată la intersecția străzii Gabi Dobre cu Bulevardul Independenței.
Polițiștii au constatat, din primele verificări, faptul că o femeie de 52 de ani care se afla la volanul autobuzului, ”ar fi acroșat o femeie de aproximativ 50 de ani, care, în calitate de pieton se afla în traversarea părții carosabile. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, informează Poliția Prahova.