Primarul Vlad Oprea s-a întors acasă, la Sinaia, după ce inițial fusese reținut pentru 24 de ore, prin mandat emis de procurorii DNA, joi dimineață. Aseară, procurorii l-au pus sub control judiciar, pentru o cauțiune de circa 120.000 de euro (600.000 de lei), o altă obligație impusă de DNA fiind aceea de a nu-și exercita funcția de edil al stațiunii Sinaia. Vlad Oprea nu a făcut nicio declarație, aseară, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție.
Pe de altă parte, însă, Vladimir Ciorbă, de la Nordis, a recunoscut că i-a făcut plângere la DNA primarului Vlad Oprea: ”Câteva precizări referitoare la subiectul de presă „Primar Sinaia - Nordis”: Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA și alte organe competente, ultima plângere fiind un denunț împotriva primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Informația conform căreia acest denunț ar fi fost făcut în urma investigației Recorder este complet falsă și tendențioasă”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție primarului din Sinaia: https://prahovainfo.ro/actualitate/10461-dna,-comunicat-oficial-despre-acuza%C8%9Biile-care-i-se-aduc-primarului-ora%C8%99ului-sinaia,-vlad-oprea.html