Culmea hoției! Un prahovean a fost reținut după ce a furat o autoutilitară pe care tocmai o vânduse!

Culmea hoției! Un prahovean a fost reținut după ce a furat o autoutilitară pe care tocmai o vânduse!

Culmea hoției! Un prahovean este cercetat de polițiști după ce ar fi furat o autoutilitară pe care tocmai o vânduse! Potrivit IPJ Prahova, doi bărbați din Vălenii de Munte au fost reținuți marți, 21 ianuarie, de polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească, cei doi fiind bănuiți de două infracțiuni comise pe 19 ianuarie. ”În fapt, la data de 19 ianuarie, un bărbat din localitatea Valea Călugărească a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras o autoutilitară pe care o cumpărase în cursul zilei. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că autovehiculul în cauză ar fi fost sustras de către proprietarul în acte al acestuia, conducându-l, după sustragere, deși nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Autoutilitara, de 3.000 de euro, a fost recuperată și înapoiată persoanei care a achiziționat-o. În baza probatoriului administrat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, față de doi bărbați de 37 și 53 de ani, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis Poliția Prahova.


Tipărire