Un inspector al Registrului Auto Român Prahova a fost trimis în judecată pentru trafic de influență de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Ploiești, alături de administratorul unei societăți comerciale, acuzat de cumpărare de influență.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, este vorba despre un inspector al Departamentului supraveghere de piață în cadrul Registrului Auto Român, reprezentanța Prahova, despre care procurorii anticorupție spun că, ”în perioada 05 – 09 februarie 2021, în calitatea menționată, inculpatul i-ar pretins în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, celuilalt inculpat, administrator de societate comercială, să-l ajute ca societatea pe care o administra să obțină un contract de transport mărfuri cu o altă societate care își desfășura activitatea în Austria”. În plus, precizează procurorii DNA, ”în contraprestație, primul inculpat ar fi intervenit, în două situații, la data de 05 februarie 2021 și la data de 6 februarie 2021, pe lângă un funcționar din cadrul R.A.R. - Reprezentanța Prahova, în vederea obținerii unor programări necesare realizării unor activități specifice pentru două autoutilitare aparținând societății celui de-al doilea inculpat, respectiv pe lângă un inspector din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în vederea creării unei situații juridice favorabile, cu ocazia unui controlului efectuat la sediul societății celui de-al doilea inculpat”. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Prahova, instanța care va judeca pe fond cauza.