O casă din Ariceștii Rahtivani a fost mistuită de flăcări, din cauza coșului de fum!

O casă din Ariceștii Rahtivani a fost mistuită de flăcări, din cauza coșului de fum!

Pompierii Detașamentului 1 Ploiești au acționat, miercuri după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o casă din comuna Ariceștii Rahtivani, sat Târgșoru Nou. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. ”La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, fără posibilități de extindere la vecinătăți. Evenimentul nu a fost soldat cu victime. La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere”, precizează ISU Prahova.

Pompierii reamintesc regulile de care trebuie să țină seama pentru utilizarea corespunzătoare a coșurilor de fum:

- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens.

- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile.

- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

- La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului.

- Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.

- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă).

Foto arhivă


Tipărire