Trei autoturisme au intrat în coliziune, în Blejoi, joi după-amiază. Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, la fața locului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijin s-a deplasat și o ambulanță SAJ Prahova. În accident au fost implicate trei autoturisme, cu cei 10 ocupanți, printre care și un minor, două persoane adulte fiind asistate medical la fața locului de către echipajele ambulanțelor. Traficul în zona accidentului este îngreunat.
Trei autoturisme au intrat în coliziune, în Blejoi. Două persoane au fost rănite
