Misiuni ”speciale” ale polițiștilor prahoveni, în Luna Cadourilor

Misiuni ”speciale” ale polițiștilor prahoveni, în Luna Cadourilor

Ca în fiecare an, în Luna Cadourilor, polițiștii prahoveni au adus bucurie în sufletele multor oameni care au avut nevoie de ajutor. Ca adevărați ”mesageri ai bucuriei și solidarității”, au avut acțiuni speciale. ”Sub deviza „Credem în magia sărbătorilor”, colegii noștri de la Secția nr. 1 de Poliție Ploiești și Poliția Orașului Băicoi au demonstrat că spiritul Crăciunului este despre generozitate și empatie. Secția nr. 1 de Poliție Ploiești – Un gest pentru viață, o mână de ajutor pentru comunitate. Polițiștii din Ploiești au început luna decembrie cu o misiune specială: donarea de sânge pentru salvarea de vieți. Într-un gest de solidaritate profundă, aceștia au transformat cardurile primite în urma donării în cadouri pentru copiii din familii vulnerabile. Astfel, polițiștii au adus zâmbete pe chipurile celor mici, întâmpinându-i cu pachete pline de dulciuri și cadouri. ”În ochii copiilor s-a citit bucuria sinceră, iar pentru polițiști, această acțiune a fost o lecție de viață, reafirmând legătura dintre comunitate și cei care veghează asupra siguranței ei”, spun polițiștii prahoveni. La Băicoi, polițiștii s-au mobilizat pentru a sprijini trei familii aflate în dificultate: o mamă care își crește singură cei doi copii, dintre care unul a fost recent victima unui accident rutier. Prin eforturi comune, polițiștii au strâns fonduri și au oferit familiei alimente, dulciuri și jucării, aducând astfel o rază de lumină în Ajunul Crăciunului. Familia cu patru copii care trăiește într-un spațiu modest, unde toți membrii împart aceeași cameră. Și această familie, precum și o altă familie în dificultate, au primit alimente și sprijin pentru a avea sărbători mai liniștite. Pe lângă aceste gesturi, polițiștii din Băicoi, Cocorăștii Mislii și Scorțeni au distribuit pungi cu dulciuri și ursuleți de pluș pentru copiii din familii cu situații materiale precare. Reacțiile emoționante ale copiilor și mulțumirile părinților au fost o dovadă a impactului acestor acțiuni. Acțiunile polițiștilor din această perioadă nu sunt doar gesturi de caritate, ci și o modalitate de a întări legătura dintre poliție și comunitate. Bucuria de pe chipurile celor mici și recunoștința părinților ne arată cât de important este să fim alături de cei care au nevoie, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.


Tipărire