”Poliția Locală Ploiești a efectuat, marți dimineață, controale pe platoul din Piața Centrală, pentru a verifica activitatea comercianților de flori, în vederea prevenirii comerțului stradal neautorizat și combaterii faptelor antisociale. Echipajele de polițiști locali au verificat deținerea contractelor încheiate cu Hale și Piețe de către agenții economici care comercializează flori, precum și respectarea suprafeței închiriate pentru desfășurarea activităților de comerț. Pentru comerț ilegal, polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei, confiscând 17 coronițe și 50 fire de crizanteme, ce au fost predate către SC Servicii de Gospodărire Urbană. De asemenea, 6 agenți economici au fost invitați la sediul Poliției Locale, pentru prezentarea documentelor solicitate în vederea definitivării controlului. Din cei 12 comercianți controlați, un număr de 6 au fost relocați în interiorul halei de flori, iar cealaltă jumătate își desfășoară provizoriu activitatea în perimetrul platoului”, a informat și Poliția Locală Ploiești.
Comercianții de flori din Piața Centrală a Ploieștiului, luați la puricat de Poliția Locală!
Noi controale au fost făcute, marți dimineață, pe platoul Halelor Centrale din Ploiești. Potrivit Primăriei Ploiești, verificările au fost făcute ca urmare a informațiilor primite despre posibila prezență a comercianților ilegali. ”Vom continua să monitorizăm situația și să luăm măsuri ferme pentru a proteja atât drepturile consumatorilor, cât și pe cele ale operatorilor economici care respectă legea”, a transmis municipalitatea. Ploieștenii pot sesiza astfel de nereguli la Primărie, contribuind activ la menținerea unui oraș corect și responsabil, la Alo, domnule Primar: 0244/984; Tel verde: 0.800.800.884; Poliția locală Ploiești: 0244/954 sau Ploiești CityApp - platforma pentru comunicarea directă cu Primăria Municipiului Ploiești!
