Un vagon dezafectat a ars ca o torță, sâmbătă dimineață, în Ploiești

Un vagon dezafectat a ars ca o torță, sâmbătă dimineață, în Ploiești

Pompierii prahoveni au acționat, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un vagon dezafectat aflat în Ploiești, în zona străzii Depoului. 

Potrivit ISU Prahova, au intervenit pompierii Detașamentului 1 Ploiești cu 2 autospeciale de stingere si Detașamentul 2 Ploiești cu 1 echipaj SMURD.

"A fost vorba despre un vagon dezafectat, aflat pe o linie dezafectată, neelectrificată, care, la sosirea forțelor de intervenție, ardea generalizat. 

Incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime.

 Cauza probabilă de incendiu o reprezintă focul deschis în spații închise (cel mai probabil, au fost persoane în interior, care au utilizat focul pentru a se încălzi, lăsându-l nesupravegheat)", informează ISU Prahova. 


Tipărire