Ploiești/ Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa

Ploiești/ Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa

Un bărbat și-a găsit sfârșitul, vineri seară, într-un incendiu care i-a cuprins casa situată pe strada Dreptății din Ploiești

Potrivit ISU Prahova, la fața locului au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. 

"La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul unei locuințe, generalizat, pe o suprafață de cca. 50 mp. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost surprinsă o persoană, bărbat în vârstă de 67 ani, pe care pompierii au găsit-o decedată.

Incendiul este localizat, se acționează pentru lichidarea acestuia. Cauza probabilă de incendiu va fi stabilită ulterior", informează ISU Prahova. 


Tipărire