IPJ Prahova a anunțat, vineri după-amiază, că, din cauza condițiilor meteorologice existente în stațiunea Sinaia, începând cu ora 15.00, traficul rutier pe Drumul Județean 134 (Drumul spre Cota 1400) a fost închis. Accesul la obiectivele turistice și domeniul schiabil se poate realiza prin intermediul instalațiilor pe cablu, respectiv telecabină și telegondolă. Pe sectorul de drum respectiv se va interveni pentru deszăpezire imediat după ce condițiile meteo vor permite acest lucru, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță. (foto ilustrativ)