Râsu-plânsu! Accident în Câmpina, între un autoturism și o trotinetă. Șoferul și ”trotinetistul” - pozitivi la alcooltest

Râsu-plânsu! Accident în Câmpina, între un autoturism și o trotinetă. Șoferul și ”trotinetistul” - pozitivi la alcooltest

Dacă n-ar fi de plâns, ar fi cu siguranță de râs! Șoferul unui autoturism și un ”trotinetist” care au fost implicați într-un accident rutier pe o stradă din Câmpina au ieșit pozitivi la alcooltest, după cum a informat IPJ Prahova. Coliziunea între mașină și trotinetă a avut loc pe 26 noiembrie, în jurul orei 17.30, pe Calea Doftanei, din municipiul Câmpina. ”Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani și un bărbat de 56 de ani care se deplasa pe o trotinetă electrică. În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, s-a constatat faptul că emanau halenă alcoolică atât bărbatul care a condus autoturismul, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și bărbatul care se deplasa pe trotinetă, aparatul indicând valoarea de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.


Tipărire