PrahovaInfo

Proiectul Legii consumatorului vulnerabil, care a trecut de Senat, va intra în dezbatere și în Camera Deputaților, în viitoarea sesiune parlam...

De săptămâna viitoare, respectiv de luni, 23 august și până vineri, 3 septembrie, patru compartimente importante ale Tribunalului Prahova îÈ...

Aproximativ șase kg de aur au fost ridicate de polițiștii din Galați, în cadrul unor percheziții care s-au desfășurat la sediile mai multor...

Polițiștii prahoveni cercetează modul în care s-a produs un accident rutier, în noaptea de miercuri spre joi, pe Bulevardul Bucureşti din mun...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a anunțat oficial că mama micuților care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc...

Cele opt pasarele care trec peste DN1 în orașele de pe Valea Prahovei vor fi modernizate, în prezent fiind în derulare licitația organizată d...

Polițiștii ploieșteni au verificat astăzi condițiile în care se respectă sau se încalcă drepturile persoanelor cu dizabilități, prin id...

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, pe raza căreia se află și Prahova, va demara în curând o amplă acțiune de cadastrare ...

Pompierii de la ISU Prahova intervin, miercuri după-amiază, pentru degajarea unei persoane surprinse sub un tractor articulat forestier, după ce...