Mădălina Lupea, candidat PNL Prahova la funcția de consilier județean, a cerut instanței secretizarea numelui în dosarul cu Agenția Națională de Integritate. Aflați decizia magistraților!

Mădălina Lupea, candidat PNL Prahova la funcția de consilier județean, a cerut instanței secretizarea numelui în dosarul cu Agenția Națională de Integritate. Aflați decizia magistraților!

Mădălina Ioana Lupea, candidată la funcția de consilier județean pe lista Partidului Național Liberal, a solicitat instanței Curții de Apel Ploiești, unde se judecă procesul în care a contestat raportul ANI prin care era declarată incompatibilă, anonimizarea datelor personale din dosar. La termenul din luna martie, avocatul a făcut solicitarea de anonimizare a numelui și prenumelui părții pe care o reprezintă, ”motivat de carierea politică a acesteia şi faptul că urmează a se desfăşura anul acesta alegerile”. Marți 14 mai, judecătorii Curții de Apel Ploiești au luat și o decizie în acest sens, respingând cererea de anonimizare.

Curtea reţine faptul că în condiţiile legii, orice persoană fizică are dreptul printre altele la demnitate şi reputaţie profesională, la propria imagine, la respectarea vieţii private, la protecţia datelor cu caracter personal. Totuşi, în virtutea funcţiei deţinute de către persoane sau a profesiei desfăşurate şi ţinând cont de implicaţia interesului public, limitele exercitării dreptului la protecţia datelor personale pot fi diferite. Astfel, Curtea apreciază că datele cu caracter personal (respectiv numele şi prenumele justiţiabilului) sunt necesare pentru realizarea scopului urmărit prin aplicaţia ECRIS, respectiv portalul instanţelor de judecată, în condiţiile în care datele prezentate sunt adecvate, pertinente şi neexcesive, iar procesul este pe rol, având în vedere calitatea de persoană publică a reclamantei, funcţia publică exercitată de aceasta şi caracterul public al faptelor în care aceasta este implicată. Mai ales atunci când persoana este candidat la o funcţie publică, se impune admiterea unor ingerinţe mai pronunţate în dreptul individual la protecţia datelor cu caracter personal, întrucât intervine interesul şi dreptul colectivităţii de a cunoaşte informaţii de interes public. În raport de aceste considerente şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea urmează a respinge cererea de anonimizare formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată”, au motivat magistrații decizia de respingere a cererii de anonimizare, conform www.rejust.ro.

Solicitarea de anonimizare a avut la bază, probabil, o cerere similară depusă de Iulian Dumitrescu la instanțele din Capitală, în cazul prelungirii controlului judiciar în dosarul penal pentru luare de mită, întocmit de Direcția Națională Anticorupție. Lui Dumitrescu i s-a admis cererea, astfel că numele acestuia nu apare în portalul instanțelor de judecată.

Potrivit unei informări publice a celor de la ANI, din decembrie 2022, LUPEA IOANA MĂDĂLINA, consilier județean în cadrul C.J. Prahova, ”se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 iunie 2021 întrucât exercită simultan cu funcția de consilier județean și o funcție contractuală de conducere în cadrul unei societăți de interes național cu sediul în municipiul Ploiești (n.n. – Conpet)”. În prezent, Mădălina Ioana Lupea deține funcția de director general adjunct 2 la compania CONPET și are un venit anual de peste 200.000 de lei.

Mădălina Lupea a fost subprefect și prefect al județului Prahova, susținută de PSD, a fost prim-vicepreședinte al Pro România Prahova, însă, recent, a trecut oficial în barca PNL. (sursa foto: Facebook/Lupea Mădălina)


Tipărire