S-a stins din viață Virgil Dridea, o legendă a clubului Petrolul!

S-a stins din viață Virgil Dridea, o legendă a clubului Petrolul!
Un simbol al Petrolului, o adevărată legendă a clubului nostru, Virgil Dridea a plecat dintre noi în această dimineață. La 81 de ani, Virgil „Puiu” Dridea a părăsit această lume, mergând să refacă echipa din „ceruri”, alături de cei cu care câștiga titlurile de campion al României și o învingea, la Ploiești, pe marea FC Liverpool!
Născut pe 17 noiembrie 1940, la Ploiești, Virgil Dridea și-a legat, firesc, aproape întreaga carieră de echipa de suflet, Petrolul Ploiești. A debutat în primul eșalon pe 24 august 1958, într-un meci cu Jiul Petroșani (3-0), iar în acel sezon devenea, pentru prima dată, campion al României, alături de Petrolul. A repetat performanța în 1965-1966, având în palmares și Cupa României, câștigată în ediția 1962-1963, iar în bătălia cu FC Liverpool, purtată în toamna lui 1966, în Cupa Campionilor Europeni, a fost titular în meciurile de la Ploiești și în cel de baraj, de la Bruxelles! A adunat, pe parcursul a opt stagiuni, 82 de prezențe în tricoul Petrolului, ultima pe 3 septembrie 1968, tot într-un meci cu Jiul Petroșani! Cariera de jucător și-a încheiat-o doi ani mai târziu, la Metalul Plopeni, dedicându-se, mai apoi, celei de antrenor. Le-a pregătit pe Metalul Plopeni, până în 1983, a mers, după aceea, în Angola, la Pedro Atletico do Huambo (1983-1985), iar la revenirea în țară a preluat-o pe Prahova CSU Ploiești, cu care a promovat în Divizia B.
În vara lui 1988 a trecut pe banca formației sale de suflet, reușind să readucă Petrolul în prima Divizie, în 1989, dar și în competițiile europene, sub comanda sa „găzarii” întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediția 1989-1990 a Cupei UEFA! În 1992 a plecat în Siria, pregătind echipa Armatei, iar mai apoi le-a antrenat pe Dacia Unirea Brăila (1994-1995), Metalul Plopeni (1995-1996) și Midia Năvodari (1998-1999). A revenit pe banca Petrolului în stagiunea 1999-2000, iar în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2004 a avut cel de-al treilea mandat la cârma „lupilor”.
Ulterior, a fost oficial al AJF Prahova dar și unul dintre fondatorii noului Petrolul, echipa care a pornit din Liga a IV-a în 2016, ajungând, în această vară, să-și recâștige locul în elita fotbalului românesc.
Rămas bun, Virgil Dridea! Condoleanțe familiei îndurerate!

Tipărire