O nouă razie de amploare a polițiștilor, în Ploiești

O nouă razie de amploare a polițiștilor, în Ploiești

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești desfășoară, joi seară, o nouă razie de amploare, de această dată pe raza de competență a Secției nr. 3 de Poliție Ploiești, unde acționează circa 50 de polițiști, vizate fiind zonele cu risc ridicat, inclusiv și zonele comerciale aglomerate, pentru a preveni și combate infracțiunile cu violență, infracțiuni de tip furt, tâlhărie, trafic de droguri și alte fapte antisociale. 

Echipele mixte, formate din polițiști de la ordine publică, investigarea criminalității economice, rutieră și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, efectuează controale asupra autovehiculelor și persoanelor suspecte, dar și verificări în baruri și alte localuri publice. 

Potrivit IPJ Prahova, scopurile activității sunt de a preveni și combate fenomenele cu impact stradal, activitățile infracționale și contravenționale și depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale. 

De asemenea, se acționează pentru prevenirea vânzării de băuturi alcoolice minorilor, dar și pentru depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Tipărire