Un bărbat a murit după ce a fost înjunghiat în fața unui magazin din Ploiești, în urma unui scandal. Potrivit IPJ Prahova, conflictul a avut loc marți, 10 septembrie, în jurul orei 19.15. Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Ploiești au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că în fața unui magazin alimentar de pe strada Râfov, din municipiul Ploiești, ar avea loc un conflict între două persoane. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că doi bărbați de 44 și 57 de ani s-au luat la ceartă, iar conflictul a escaladat, cei doi s-ar fi lovit reciproc, iar la un moment dat bărbatul de 57 de ani ar fi intrat într-un magazin, ar fi luat un obiect tăietor-înțepător și l-ar fi tăiat pe celălalt. ”La fața locului s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova care l-a transportat pe bărbatul de 44 de ani la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Aceasta a decedat la unitatea medicală. Cercetările sunt continuate de poliţişti ai Serviciului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de omor, sub coordonare unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova”, informează IPJ Prahova.