Accident în comuna Vâlcănești. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru preluarea unui rănit

Accident în comuna Vâlcănești. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru preluarea unui rănit

Un autoturism s-a răsturnat, luni după-amiază, pe un drum din satul Trestioara, comuna prahoveană Vâlcănești. Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, care intervine cu mai multe autospeciale, inclusiv pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD Brașov. ”Odată sosiți la fața locului, pompierii au constatat faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, răsturnat pe o parte, cu doi ocupanți la bord. Unul dintre aceștia prezintă o fractură deschisă la nivelul membrului superior stâng și alte traumatisme, fiind in stare de conștiență. I se acordă îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie predat elicopterului SMURD atunci când va sosi la locul solicitării”, informează ISU Prahova.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni, sosiți la fața locului, au constatat faptul că un bărbat de 80 de ani nu ar fi asigurat autoturismul condus și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital cu elicopterul pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Tipărire