Update/ Detalii șocante în cazul fetei din comuna Vâlcănești care și-a luat viața, la numai 18 ani

Update/ Detalii șocante în cazul fetei din comuna Vâlcănești care și-a luat viața, la numai 18 ani

Ies la iveală detalii șocante în cazul tinerei de 18 ani din comuna Vâlcănești care s-a sinucis, în urmă cu două nopți. ”Din cercetările efectuate de polițiști până la acest moment, a rezultat faptul că tatăl vitreg al tinerei, în perioada 2020- 2024, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta. În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 37 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și act sexual cu un minor”, a informat, miercuri dimineață, IPJ Prahova. Bărbatul reținut, tatăl vitreg al fetei care și-a luat viața, spânzurându-se, a fost cel care a și anunțat poliția despre sinucidere.

Ulterior, acesta a și fost arestat pentru 30 de zile.

Tipărire