Magistrații Tribunalului Prahova au admis, în parte, contestația formulată de primarul comunei Bălțești, Radu Ion, împotriva deciziei de prelungire a arestului la domiciliu, emisă de Judecătoria Vălenii de Munte, săptămâna trecută. ”Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte”, se precizează în soluția judecătorilor de la Tribunalul Prahova, în care se arată că se dispune ”înlocuirea măsurii arestului la domiciliu sub care se află inculpatul Radu Ion cu măsura preventivă a controlului judiciar - pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data prezentei hotărâri”.
Edilul din Bălțești are și unele obligații pe care trebuie să le respecte în perioada controlului judiciar: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de IPJ Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Radu Ion trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a judeţului Prahova, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalți suspecţi/inculpaţi, cu membrii de familie ai acestora, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Instanța atrage atenţia inculpatului Radu Ion că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.